Tu, poţi iubi doi oameni în acelaşi timp?

 'Nu poţi iubi niciodată doi oameni în acelaşi timp. Iubeşti pe rând, când pe unul, când pe altul.' susţine Mircea Eliade în "Noaptea de Sânziene.

Eu de multe ori îmi puneam întrebarea aceasta. Am avut ocazia să mă ciocnesc cu ea prea des şi acum nici nu mai ştiu dacă răspunsul m-ar salva cumva.

Nu ştiu dacă pot expune părerea mea vis-a-vis de lupta asta interioară, chiar nu ştiu, sau poate că ştiu, dar mă amăgesc că nu, ca să nu-mi fac dureros?
Eu cred că-mi voi pune o serie de întrebări retorice care mă vor determina să-mi aleg adevărul. 
Dacă aş fi într-o relaţie timp de vreo 2 anişori, o relaţie frumoasă, cu un om perfect!, dar chiar perfect, iar la un moment dat apare o terţă persoană. Un om bun, dar nu la fel de bun, un om care mi-ar trezi interes. Ce-aş face eu? 
Aş chema omul ăsta la un vin? De ce nu? Dar de ce da?

Şi dacă l-am chemat, ce fac mai departe? Şi dacă ne-am plăcut reciproc şi am căzut în plasă şi m-am îndrăgostit şi sunt ameţită? Dar nu vreau să mă despart de dragostea mea de 2 ani, atunci ce fac? Continui aşa mai departe? Poate. Şi ce? Care-i sensul? Nu pot renunţa la noua 'pasiune'? Ba pot! Dar este el o adevărată pasiune? Dacă ar fi, nu aş fi eu tentată să o încep de la 0 cu acest om şi să las cealaltă dragoste în trecut?

Şi dacă omul ăsta se îndrăgosteşte nebuneşte şi disperat de mine? Ce să fac eu cu o iubire de care nu am nevoie? Să am grijă de ea, nu-i aşa? Ea nu trebuie călcată în picioare, dar ce trebuie? Trebuie să fie reciprocă ziceţi? Dar ce facem cu celălalt om, el nu merită dragoste reciprocă din partea mea? Atunci ce fac? Continui pe două fronturi, m?

Şi acum dacă aş fi pusă să aleg? Pe cine iubesc de fapt? Pot să-i iubesc pe ambii? Dacă da, atunci de ce totuşi l-am ales pe unul? Înseamnă că pe celălalt nu-l iubesc? Dar dacă îl iubesc pe celălalt, atunci de ce nu renunţ la primul şi nu-l aleg pe el? Ambii ar suferi de la alegere dacă nu ar fi în favoarea lor, acum întrebarea este:  a cui suferinţă e mai importantă pentru mine?

Şi de ce nu am ales deodată acel al doilea om, dacă tot mă îndrăgostisem? Sau nu mă îndrăgostisem, era doar o iluzie? Cred, pentru că, nu e suficient de bun, nu? De ce alegem un om în defavoarea altuia, pentru că e mai bun, m? Atunci cred că primul meu om e mai bun şi merită mai mult dragostea mea decât al doilea, dar de ce atunci susţin atât de mult că-l iubesc şi pe al doilea om? E posibil oare să-l iubesc? Pot iubi doi oameni în acelaşi timp, dar concomitent să-l consider pe unul mult mai presus decât celălalt? Atunci asta nu mai e dragoste! De ce nu-l aleg pe al doilea? Mi-e ruşine cu el, e insuficient de bun, e mai prejos! Bună argumentare cred, convingător, nu? Atunci ce mă leagă de acest om, de ce niciodată nu rup relaţia asta? Ce ne mai ţine după atâta timp împreună? Dragostea?!

Mai era un citat: "Dacă iubeşti doi oameni, atunci alege-l pe al doilea, căci dacă îl iubeai cu adevărat pe primul nu te îndrăgosteai de al doilea.", eu, dar, iese că nu m-am îndrăgostit cu adevărat de al doilea.

Iar acum pusă la încercare, pe cine trebuie să aleg? Pe cel perfect, sau pe cel care mă cam face confuză şi apare rar, dar constant la mine în gând? Pe cel cu care sunt de 2 ani, sau pe cel care îmi oferă toată dragostea din lume, deşi au trecut doar 3 sferturi de an? Cine merită suferinţa, cel pe care îl iubesc, sau cel pe care îl amăgesc?
Şi dacă tot al doilea nu-i destul de bun, pentru ce să-l chinui? Merită el toată suferinţa asta? De ce să mă folosesc de el, dacă tot nu-i îndeajuns de bun? Or mai bine mă folosesc de dragostea lui şi am dublă plăcere? Şi dacă, totuşi, e deosebit? Dacă EL e? De ce să-mi bat joc atunci? De ce să nu-l aleg pe el? Dacă mă regăsesc în ochii şi inima lui? Oare îmi mai trebuie altceva? 

Nu ştiu dacă poţi sau nu iubi doi oameni în acelaşi timp, dar una ştiu sigur: dacă ai putea-o, atunci nu ai fi putut lua decizia, dar decizia a fost luată.

P.S. Dedicată Celui care m-a întrebat astăzi dacă eu cred că El poate iubi doi oameni în acelaşi timp.