„Ultima amantă a lui Cioran” de Constantin Cheianu

Încă afectată de cele citite, mi-am zis să înșir repede vreo două gânduri despre carte, dar nu înainte să vă spun cum am furat un autograf de la autor.

Pentru că am un orar inuman de încărcat (nu mă întrebați de ce fac asta) nu reușeam să merg la lansarea de carte după lucru. Am tras o fugă înainte de eveniment, ca să-mi iau cartea în speranța că autorul va veni și el mai devreme. Ce dezamăgire să intru în Librăria din Centru și să văd sala goală...

Iau cartea și ies afară în frig, cu un gust amar de 'nereușită'. Eram determinată, însă, să primesc autograful și mi-am zis să mai aștept un pic la intrarea în librării și să urmăresc cu ochii în zare, dacă nu cumva se îndreaptă autorul spre destinație. Vântul de afară nu prea mă susținea în inițiativa mea. Totuși, am zis să mai stau un pic... când văd, dintr-o mulțime de oameni grăbiți de la lucru să ajungă mai repede acasă la cald și care nu înțeleg de ce fetița asta mică stă și așteaptă în frig, un bărbat cu un cap sau două mai înalt decât tot mușuroiul acela - era chiar Constantin Cheianu, grăbit și el să scape de pișcăturile gerului și să se încălzească în inima bibliotecii, înconjurat de mirosul a sute de cărți noi semnate de el, proaspăt scoase de sub tipar. Așadar, îmi iau inima-n dinți și îndrăznesc: „Dom' Cheianu, scuzați-mă, da' chiar vă așteptam să-mi dați un autograf. Iertați-mă de insistență, și grabă, și...”. Trebuia să-mi dau seama că nu era niciun deranj, când mi-a zâmbit cald în frigul ăla și mi-a dat cu mare drag primul autograf din seara aceea. Deci - sunt, totuși, o mare norocoasă!

Revenind la carte, pot să zic, că mulți dintre noi s-ar regăsi aici. Cartea este, de fapt, o confesiune a unui bucătar, născut în epoca sovietică și ajuns în zilele noastre. Un om, care a văzut cum același regim se schimbă în haine diferite. Pentru cei, care au citit „Sex & Perestroika”: perversiunea este prezentă și aici, o găsesc ca un stil specific lui Cheianu de a aborda simbolic niște teme mult mai complexe și profunde, decât erotismul. 
Cartea e scris ușor, simplu de citit pentru oricine, într-un limbaj foarte caracteristic nouă. Istorii din viață, cu care ne-am confruntat toți. Este atinsă tema violenței în familie, a alcoolismului și a suicidului - teme existențiale, care fierb în societatea noastră.

Dar pe lângă toate astea, în această carte mi-am găsit răspunsul la întrebare, sau mai bine zis mi-a fost confirmat răspunsul. Întrebarea despre oamenii, pe care îi iubim cu anii, din tot sufletul, și care par să ne răspundă cu reciprocitate, dar care fără niciun motiv dispar brusc din viețile noastre. M-am chinuit și eu, la fel ca protagonistul să aflu răspunsul, să înțeleg filosofia asta, dar se pare că e un fenomen larg răspândit și contaminează tot mai mulți oameni. Am dat și eu de oameni-scorpii, dar acum știu că nu sunt singură în această luptă grea. Pe mine m-a scuturat de tot această carte, m-a întors pe dos și m-a curățat de tot ce era în mine, m-a zgâlțânat puțin și ma readus la viață, fapt pentru care sunt profund recunoscătoare domnului Cheianu.
Nu zic mai mult despre conținutul acestei cărți, vă las pe voi s-o descoperiți, găsiți doar mai jos un mic citat din carte:

„Știi cum se cheamă „scorpiile” în limbaj științific? „Narcisiste”! Narcisiștii sunt eroii timpurilor noastre. Puterea seducției și a șarmului pe care le iradiază acționează asupra celor din jur ca un magnet, dar contactul cu ei este unul toxic, iar dezamăgirea, inevitabilă. [...] Pe ei nu prea îi interesează ceilalți oameni, dar, totodată, nu pot fără ei. Au nevoie de un public care să-i admire, să fie de acord în toate cu ei, să-i aplaude. Sunt în stare de gesturi frumoase, complimente generoase, pot manifesta mărinimie, pot face orice, dar numai pentru a atrage pe orbita lor o nouă victimă fermecată de persoana lor. [...] La un moment dat poate rupe fără niciun motiv relația, astfel încât să șocheze partenerul, și acela chiar rămâne contrariat, se chinuiește să înțeleagă unde a greșit...”

P.S. Fac această postare ca o dedicație specială pentru Lucia Ceh, care m-a motivat să-mi înșir gândurile în postări pe blog și să mă împart cu lumea. Și în acest context, vă recomand din toată inima să citiți cartea, o să vă placă încă mai mult decât mie.

Ultima iubire a lui Cioran