Indiferenţa doare, un pic...
Râs isteric.
Râde pentru că a dat de o imagine foarte faină în tumblr, chiar acum când s-a apucat să scrie, unde se spune: "E aceeaşi fată pe care o strigai *iubire*, doar că acum nu o mai iubeşti." O imagine care îi exprimă perfect starea de acum, iar ea râde de 'ironia sorţii'.
Sunt momente în viaţă când trebuie să ia decizii. Decizii cu care nu e prea de acord, inima nu i le acceptă, dar ea trebuie să le ia. Ea a luptat mult pentru a salva un sentiment mort, a încercat de toate, dar a fost învinsă.
A luat o decizie, a înaintat, a dat înapoi... Apoi iar a înfruntat realitatea şi iar s-a retras, iar într-un final când nu mai era cale înapoi, şi a merge înainte era unica ei soluţie, totul şi-a pierdut din sens, din valoare.
Râde pentru că a dat de o imagine foarte faină în tumblr, chiar acum când s-a apucat să scrie, unde se spune: "E aceeaşi fată pe care o strigai *iubire*, doar că acum nu o mai iubeşti." O imagine care îi exprimă perfect starea de acum, iar ea râde de 'ironia sorţii'.
Sunt momente în viaţă când trebuie să ia decizii. Decizii cu care nu e prea de acord, inima nu i le acceptă, dar ea trebuie să le ia. Ea a luptat mult pentru a salva un sentiment mort, a încercat de toate, dar a fost învinsă.
A luat o decizie, a înaintat, a dat înapoi... Apoi iar a înfruntat realitatea şi iar s-a retras, iar într-un final când nu mai era cale înapoi, şi a merge înainte era unica ei soluţie, totul şi-a pierdut din sens, din valoare.
Când a văzut că 'dragostea' şi-a pierdut suflarea, nu mai
trăieşte, a murit, a plecat din viaţă; atunci ca un fulger în mijlocul unei
furtuni i s-a luminat totul în suflet.
I N D I F E R E
N Ţ Ă !
Iată ce simţea el. Iată ce îl stăpânea pe el. Şi ea se întreba de-atâtea ori de ce nu pot ajunge la o înţelegere? De ce nu se rezolvă nimic? Acesta era răspunsul de fapt.
Şi e bine! E foarte bine să fii indiferent, e perfect! La ce bun să-ţi pese?
Doar că indiferenţa asta doare puţin, puţin de tot. Atât de puţin încât te sfâşie înăuntru şi îţi sugrumă sufletul, puţin de tot.
Imagine vizuală:
(se deschide cortina)
Afară un frig care-ţi pătrunde până-n măduva oaselor. El şi ea îşi dau o ultimă îmbrăţişare, după care el pleacă. Ea tremurând toată se uită cu durere în urma lui, apoi se întoarce cu spatele, să nu-l vadă cum pleacă. Stă... Nu poate face niciun pas înainte. Se clatină, simte cum cerul s-a prăbuşit în faţa ei, luptă cu corpul ei şi în sfârşit îşi găseşte într-un buzunar iPod-ul şi îţi pune muzică.
Through Glass de Stone Sour - mai perfect nici că se putea. (Piesa asta o asculta înainte, când îi era tare greu, când îşi pierdea rostul şi era în situaţii extrem de mizerabile; n-o ascultase de tare mult timp.) This is it! Acum chiar e momentul să asculte din nou această piesă. Să o pună la repetare şi să o savureze de mii şi mii de ori, să pătrundă în fiecare acord al chitării şi fiecare literă a cuvintelor.
Face un pas nesigur înainte, apoi încă unul, se mai clatină puţin, se uită în jur, merge înainte.
Ziceam mai devreme că tremura, dar nu era din cauza vântului nemilos, ci din cauza durerii. Avea un fel de convulsii pe care le au cei ce suferă un atac de cord. Respiraţia întretăiată, chiar lipsă de aer; ameţeli, tremur, avea de toate.
Sufletul îi era sfâşiat şi i se părea că este 'absorbită de un vacum din înăuntrul' ei. Pielea îi intra înăuntru şi oasele îi ieşeau pronunţându-se afară. Mintea îi era tulbure şi inima nu se auzea bătând.
Două lacrimi fierbinţi de agonia stării în care se afla i-au curs pe obrazul rece şi uscat, bătut de vânt.
Atât. Mai mult nu a putut plânge. Mai mult nu i s-a permis să se descarce, ea trebuie să se chinuie, nu să verse amarul odată cu lacrimile.
Un bărbat trece pe lângă ea şi o vede cum se împiedică apoi se clatină pe loc drept, şi îi vede şi lacrimile încă arzând pe obraz.
'- Девушка с вами все в порядке?
- Дааа, все отлично, спасибо!
- Вы уверенны? Вы выглядите как ходячий мертвец!
- Неет, правда, все в порядке, просто вот задумалась, и устала, и вот споткнулась...
(După care a mai spus ceva, dar era prea derutată ca să se poată concentra, în schimb a auzit sfârşitul, cel mai important şi încurajator!)
- Берегите себя девушка, не затрудняйте себе жизнь! Вы слишком красивая что бы плакать по ночам...'
Să nu se complice?! E uşor a spune.
Şi-a continuat drumul, s-a mai împiedicat de câteva ori, s-a mai clătinat, aproape că a dat într-un stâlp, apoi în altul, apoi a dat într-o vază de asta de piatră cu flori de pe stradă, a mai dat şi într-un om...
Ajunsă acasă şi-a făcut un ceai. Frigul deşi fără importanţă pentru sufletul ei, îţi făcu efectul pe trupul ei.
Determinată să găsească momentul 'when everything went wrong' a recitit conversaţiile lor, a analizat fiecare cuvânt, fiecare promisiune şi într-un final şi-a dat seama ce proastă fusese. Nimic mai mult decât indiferenţă nici nu merita, găsise mai mult de 86 de motive 'why she is never enough'.
Iată ce simţea el. Iată ce îl stăpânea pe el. Şi ea se întreba de-atâtea ori de ce nu pot ajunge la o înţelegere? De ce nu se rezolvă nimic? Acesta era răspunsul de fapt.
Şi e bine! E foarte bine să fii indiferent, e perfect! La ce bun să-ţi pese?
Doar că indiferenţa asta doare puţin, puţin de tot. Atât de puţin încât te sfâşie înăuntru şi îţi sugrumă sufletul, puţin de tot.
Imagine vizuală:
(se deschide cortina)
Afară un frig care-ţi pătrunde până-n măduva oaselor. El şi ea îşi dau o ultimă îmbrăţişare, după care el pleacă. Ea tremurând toată se uită cu durere în urma lui, apoi se întoarce cu spatele, să nu-l vadă cum pleacă. Stă... Nu poate face niciun pas înainte. Se clatină, simte cum cerul s-a prăbuşit în faţa ei, luptă cu corpul ei şi în sfârşit îşi găseşte într-un buzunar iPod-ul şi îţi pune muzică.
Through Glass de Stone Sour - mai perfect nici că se putea. (Piesa asta o asculta înainte, când îi era tare greu, când îşi pierdea rostul şi era în situaţii extrem de mizerabile; n-o ascultase de tare mult timp.) This is it! Acum chiar e momentul să asculte din nou această piesă. Să o pună la repetare şi să o savureze de mii şi mii de ori, să pătrundă în fiecare acord al chitării şi fiecare literă a cuvintelor.
Face un pas nesigur înainte, apoi încă unul, se mai clatină puţin, se uită în jur, merge înainte.
Ziceam mai devreme că tremura, dar nu era din cauza vântului nemilos, ci din cauza durerii. Avea un fel de convulsii pe care le au cei ce suferă un atac de cord. Respiraţia întretăiată, chiar lipsă de aer; ameţeli, tremur, avea de toate.
Sufletul îi era sfâşiat şi i se părea că este 'absorbită de un vacum din înăuntrul' ei. Pielea îi intra înăuntru şi oasele îi ieşeau pronunţându-se afară. Mintea îi era tulbure şi inima nu se auzea bătând.
Două lacrimi fierbinţi de agonia stării în care se afla i-au curs pe obrazul rece şi uscat, bătut de vânt.
Atât. Mai mult nu a putut plânge. Mai mult nu i s-a permis să se descarce, ea trebuie să se chinuie, nu să verse amarul odată cu lacrimile.
Un bărbat trece pe lângă ea şi o vede cum se împiedică apoi se clatină pe loc drept, şi îi vede şi lacrimile încă arzând pe obraz.
'- Девушка с вами все в порядке?
- Дааа, все отлично, спасибо!
- Вы уверенны? Вы выглядите как ходячий мертвец!
- Неет, правда, все в порядке, просто вот задумалась, и устала, и вот споткнулась...
(După care a mai spus ceva, dar era prea derutată ca să se poată concentra, în schimb a auzit sfârşitul, cel mai important şi încurajator!)
- Берегите себя девушка, не затрудняйте себе жизнь! Вы слишком красивая что бы плакать по ночам...'
Să nu se complice?! E uşor a spune.
Şi-a continuat drumul, s-a mai împiedicat de câteva ori, s-a mai clătinat, aproape că a dat într-un stâlp, apoi în altul, apoi a dat într-o vază de asta de piatră cu flori de pe stradă, a mai dat şi într-un om...
Ajunsă acasă şi-a făcut un ceai. Frigul deşi fără importanţă pentru sufletul ei, îţi făcu efectul pe trupul ei.
Determinată să găsească momentul 'when everything went wrong' a recitit conversaţiile lor, a analizat fiecare cuvânt, fiecare promisiune şi într-un final şi-a dat seama ce proastă fusese. Nimic mai mult decât indiferenţă nici nu merita, găsise mai mult de 86 de motive 'why she is never enough'.
"Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.
Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ. "- Adrian Păunescu
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.
Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ. "- Adrian Păunescu
(cortina se lasă în jos)
Mai are ea o problemă mare. Prea uşor lasă oamenii să plece din viaţa ei. Prea uşor se deprinde cu lipsa lor. Prea uşor acceptă gândul că de ea nu mai au nevoie. Acum nici nu-l mai simte în suflet. Îi simte doar amintirea vagă, pierdută într-o ceaţă de durere.
Stop!
Despre ce vorbea până acum?
Râs isteric.
Comentarii
Trimiteți un comentariu