Day 1 - Viaţa pe un peron
23 iunie, duminică
Dimineaţă.
Mama agitată, entuziasmată pune ultimele haine în bagaj, aşteaptă cu nerăbdare ora 15:30 să plecăm la gară.
Eu - deloc entuziasmată şi excitată de plecare iau micul dejun, încarc iPod-ul, stau în facebook şi socializez. Nu simt responsabilitatea de a mă pregăti de plecare, aş da orice să se amâne totul în acest ultim moment, dar nu...
15:30
Eu încă selectez muzica pentru iPod, maşina a venit deja după noi şi mama duce jos bagajul. Eu pun cărţile mele în geantă, mama strigă că sunt iresponsabilă, se grăbeşte, e enervată... Eu nu mă stresez, sunt calmă, nu mă grăbesc nicăieri şi aştept să se sincronizeze muzica în iPod.
Trist...
Între timp vorbesc şi cu persoana apărută mai nou în viaţa mea, ca un fulger în timpul furtunii care deja îmi distruse unii pereţi din suflet. Mi-a spus că sunt superbă şi sunt Daniela Lui; şi am prins curaj la drum, simţeam că nu mai am nevoie de nimic altceva, eram gata să merg oriunde.
15:45
Ieşim în fugă din casă şi plecăm spre gară, la 16:35 trenul urma să plece la Bucureşti.
Dar nu înainte să iau repede cartea "Adam şi Eva" de Rebreanu, după recomandarea Lui.
16:15
Suntem la gară, de aici şi explicaţia titlului zilei: Viaţa pe un peron - inspirată de romanul lui Octavian Paler. E uimitor cum îţi poate schimba viaţa o carte, de când am citit-o doream să ajung şi eu cât mai repede pe un peron să încerc să simt atmosfera din carte; şi aşa a fost, era pustiu... câţiva oameni plecau spre Bucureşti, singuri, nimeni nu venise să-i petreacă la drum, ca şi pe noi de altfel... Şi în acel moment am simţit un gol imens, un fel de "Oare are cineva nevoie de mine? Îi pasă cuiva că plec pe mult timp? Îmi va duce cineva dorul? Îmi va simţi cineva lipsa?" ... Şi la toate întrebările erau răspunsuri negative...
16:30
Urcăm în tren, ne aşezăm în compartimentul nostru, trenul porneşte, făcând acel "tu-tuuu" atât de iubit de mine, ador să călătoresc cu trenul. Şi e pustiu, peronul e gol, niciun suflet rătăcit care să fi venit să petreacă călătorii, doar lucrătorii gării.
Seară.
Tot drumul spre România l-am mers vorbind cu El şi pentru câteva momente toate răspunsurile la întrebările de mai înainte deveniseră pozitive, doar că... Sper să nu mă dezamăgesc, prea mult îmi doresc să fie aşa cum cred eu şi tare aş suferi de la dezamăgire.
Trecând Prutul am început nişte discuţii foarte frumoase cu mama despre ea şi tinereţea ei, despre tata şi dragostea lor; e frumos să ştii că ai fost născută dintr-o dragoste foarte mare şi nebună.
Noapte.
Mama doarme dulce - e atât de frumoasă...
Eu îi urmăresc paşii lui Raskolnikov şi devin tot mai confuză în arta lui Dostoievski.
Ochii obosesc şi trec la muzică, iPod-ul trece de câteva piese superba şi într-un final, mă omoară amintirile legate de Coldplay - Yellow, cel mai frumos 8 martie din viaţa mea, la Viena...
E târziu, trenul îşi cântă paşii, luna plină îmi orbeşte ochii înfundaţi de amintiri, inima se strânge de dor de Moldova.
P.S. Day 6, îmi va fi dor de El.
Dimineaţă.
Mama agitată, entuziasmată pune ultimele haine în bagaj, aşteaptă cu nerăbdare ora 15:30 să plecăm la gară.
Eu - deloc entuziasmată şi excitată de plecare iau micul dejun, încarc iPod-ul, stau în facebook şi socializez. Nu simt responsabilitatea de a mă pregăti de plecare, aş da orice să se amâne totul în acest ultim moment, dar nu...
15:30
Eu încă selectez muzica pentru iPod, maşina a venit deja după noi şi mama duce jos bagajul. Eu pun cărţile mele în geantă, mama strigă că sunt iresponsabilă, se grăbeşte, e enervată... Eu nu mă stresez, sunt calmă, nu mă grăbesc nicăieri şi aştept să se sincronizeze muzica în iPod.
Trist...
Între timp vorbesc şi cu persoana apărută mai nou în viaţa mea, ca un fulger în timpul furtunii care deja îmi distruse unii pereţi din suflet. Mi-a spus că sunt superbă şi sunt Daniela Lui; şi am prins curaj la drum, simţeam că nu mai am nevoie de nimic altceva, eram gata să merg oriunde.
15:45
Ieşim în fugă din casă şi plecăm spre gară, la 16:35 trenul urma să plece la Bucureşti.
Dar nu înainte să iau repede cartea "Adam şi Eva" de Rebreanu, după recomandarea Lui.
16:15
Suntem la gară, de aici şi explicaţia titlului zilei: Viaţa pe un peron - inspirată de romanul lui Octavian Paler. E uimitor cum îţi poate schimba viaţa o carte, de când am citit-o doream să ajung şi eu cât mai repede pe un peron să încerc să simt atmosfera din carte; şi aşa a fost, era pustiu... câţiva oameni plecau spre Bucureşti, singuri, nimeni nu venise să-i petreacă la drum, ca şi pe noi de altfel... Şi în acel moment am simţit un gol imens, un fel de "Oare are cineva nevoie de mine? Îi pasă cuiva că plec pe mult timp? Îmi va duce cineva dorul? Îmi va simţi cineva lipsa?" ... Şi la toate întrebările erau răspunsuri negative...
16:30
Urcăm în tren, ne aşezăm în compartimentul nostru, trenul porneşte, făcând acel "tu-tuuu" atât de iubit de mine, ador să călătoresc cu trenul. Şi e pustiu, peronul e gol, niciun suflet rătăcit care să fi venit să petreacă călătorii, doar lucrătorii gării.
Seară.
Tot drumul spre România l-am mers vorbind cu El şi pentru câteva momente toate răspunsurile la întrebările de mai înainte deveniseră pozitive, doar că... Sper să nu mă dezamăgesc, prea mult îmi doresc să fie aşa cum cred eu şi tare aş suferi de la dezamăgire.
Trecând Prutul am început nişte discuţii foarte frumoase cu mama despre ea şi tinereţea ei, despre tata şi dragostea lor; e frumos să ştii că ai fost născută dintr-o dragoste foarte mare şi nebună.
Noapte.
Mama doarme dulce - e atât de frumoasă...
Eu îi urmăresc paşii lui Raskolnikov şi devin tot mai confuză în arta lui Dostoievski.
Ochii obosesc şi trec la muzică, iPod-ul trece de câteva piese superba şi într-un final, mă omoară amintirile legate de Coldplay - Yellow, cel mai frumos 8 martie din viaţa mea, la Viena...
E târziu, trenul îşi cântă paşii, luna plină îmi orbeşte ochii înfundaţi de amintiri, inima se strânge de dor de Moldova.
P.S. Day 6, îmi va fi dor de El.
Comentarii
Trimiteți un comentariu