Absența
Știți care e cea mai mare problemă a mea cu absențele oamenilor?
Nu sunt posesivă în niciun caz și nu țin să am mereu oamenii alături, mai ales pe El, dimpotrivă eu de oameni, dacă îi țin prea aproape mă pot sătura. Problema mea este că sunt câteva momente în viață când El chiar AR TREBUI să fie lângă mine și niciodată nu e.
Sunt perioade tâmpite în viață când totul merge rău, dungă neagră se numește. Atunci orice ai face iese pe dos, te învinuiești pe tine în tot răul din lume. Încerci să îndrepți situația și iese și mai rău decât era inițial.
Uneori îți pare că cerul cade peste tine și toată lumea se prăbușește în fața ta, și asta se întâmplă într-o clipă, încât nici măcar nu reușești să înțelegi ce s-a întâmplat.
Alteori se întâmplă să ai un eveniment important în viața ta, la care îți trebuie taaare multă susținere și multă siguranță în tine ca să treci peste cu brio.
Mai sunt și zile când pur și simplu te simți rău, fizic. Și paradoxal, deși durerea nu e atât de mare ca și cea sufletească e mai gravă totuși, nu o poți atenua cu nimic și nu trece de la niște pastile, iar tu trebuie să suporți sentimentul acesta de descompunere a trupului tău și să privești fără puterea de a face ceva.
Sunt zile când te trădează lumea în jur. Or când gura lumii te vorbește de rău și te îngroapă cu mizeriile sale. Când persoanele de la care mai puțin te așteptai îți întorc spatele or îți fac vreun rău.
Alte zile când sufletul ți-e pustiu, pustiu de dragoste, pustiu de prietenie, pustiu de părinți, or pur și simplu pustiu de frumos. Zile când cauți cu deznădejde hrană pentru suflet și nu o găsești nicăieri și te chinui cu această goliciune.
Uneori plouă afară, infernal! Și timpul ăsta de afară îți aduce nori și în inimă, nu e nimic grav. O simplă schimbare de dispoziție din cauza vremii de afară, dar totuși schimbare.
Alteori pur și simplu te arde dorul. Un dor de El n e m a i p o m e n i t, un dor de a-L săruta, de a-L cuprinde de a-L iubi...
Toate acestea ar trece mult mai ușor și mai puțin dureros, că toți trec prin așa ceva. Doar că avem nevoie cu toții uneori de o vorbă caldă, de un sărut cu afecțiune or de o îmbrățișare așa de strânsă încât să trosnească oasele. Toate problemele ar fi atât de simple de la o simplă îmbrățișare de la omul potrivit.
Și aici intervine problema mea cu absențele: El NICIODATĂ nu îmi este aproape când am nevoie de o îmbrățișare.
De asta nu trec niciodată de aceste stări.
Sfârșit.
Nu sunt posesivă în niciun caz și nu țin să am mereu oamenii alături, mai ales pe El, dimpotrivă eu de oameni, dacă îi țin prea aproape mă pot sătura. Problema mea este că sunt câteva momente în viață când El chiar AR TREBUI să fie lângă mine și niciodată nu e.
Sunt perioade tâmpite în viață când totul merge rău, dungă neagră se numește. Atunci orice ai face iese pe dos, te învinuiești pe tine în tot răul din lume. Încerci să îndrepți situația și iese și mai rău decât era inițial.
Uneori îți pare că cerul cade peste tine și toată lumea se prăbușește în fața ta, și asta se întâmplă într-o clipă, încât nici măcar nu reușești să înțelegi ce s-a întâmplat.
Alteori se întâmplă să ai un eveniment important în viața ta, la care îți trebuie taaare multă susținere și multă siguranță în tine ca să treci peste cu brio.
Mai sunt și zile când pur și simplu te simți rău, fizic. Și paradoxal, deși durerea nu e atât de mare ca și cea sufletească e mai gravă totuși, nu o poți atenua cu nimic și nu trece de la niște pastile, iar tu trebuie să suporți sentimentul acesta de descompunere a trupului tău și să privești fără puterea de a face ceva.
Sunt zile când te trădează lumea în jur. Or când gura lumii te vorbește de rău și te îngroapă cu mizeriile sale. Când persoanele de la care mai puțin te așteptai îți întorc spatele or îți fac vreun rău.
Alte zile când sufletul ți-e pustiu, pustiu de dragoste, pustiu de prietenie, pustiu de părinți, or pur și simplu pustiu de frumos. Zile când cauți cu deznădejde hrană pentru suflet și nu o găsești nicăieri și te chinui cu această goliciune.
Uneori plouă afară, infernal! Și timpul ăsta de afară îți aduce nori și în inimă, nu e nimic grav. O simplă schimbare de dispoziție din cauza vremii de afară, dar totuși schimbare.
Alteori pur și simplu te arde dorul. Un dor de El n e m a i p o m e n i t, un dor de a-L săruta, de a-L cuprinde de a-L iubi...
Toate acestea ar trece mult mai ușor și mai puțin dureros, că toți trec prin așa ceva. Doar că avem nevoie cu toții uneori de o vorbă caldă, de un sărut cu afecțiune or de o îmbrățișare așa de strânsă încât să trosnească oasele. Toate problemele ar fi atât de simple de la o simplă îmbrățișare de la omul potrivit.
Și aici intervine problema mea cu absențele: El NICIODATĂ nu îmi este aproape când am nevoie de o îmbrățișare.
De asta nu trec niciodată de aceste stări.
Sfârșit.
Comentarii
Trimiteți un comentariu